Consumul excesiv de alcool poate cauza impotență

Consumul unei cantități moderate de alcool poate să reducă starea de stres și anxietate, te poate ajuta să scapi de inhibiții și să-ți exprimi liber sexualitatea. Este extrem de important, însă, să îți cunoști limitele și să fii conștient/ă de riscurile pe care le implică un consum excesiv de alcool pentru viața ta sexuală și felul în care „performezi” și te simți în pat.

Important de știut

Alcoolul inhibă părți ale sistemului nervos central responsabile cu excitarea și orgasmul.

Alcoolul te deshidratează, iar pentru a se produce excitarea este nevoie ca un anumit volum de sânge oxigenat să ajungă la zonele genitale, care astfel se irigă și se produce creșterea în dimensiune a labiilor și lubrifierea (în cazul femeilor) și erecția (în cazul bărbaților).

Conform unui studiu mai vechi, 11% dintre subiecții care au consumat alcool în exces au avut probleme în a atinge orgasmul. Bărbații au întâmpinat dificultăți în a ejacula, iar femeile au avut nevoie de mult mai multă stimulare pentru a a ajunge la orgasm decât femeile care nu au consumat deloc alcool.

Deshidratarea datorată consumului de alcool duce, în cazul bărbaților, la creșterea nivelului de angiotensină, hormonul asociat cu difuncția erectilă.

În cazul femeilor, deshidratarea pe fondul consumului excesiv de alcool duce la uscăciune vaginală.

Consumul excesiv de alcool este asociat, în cazul bărbaților, cu o scădere a nivelului de testosteron, hormon esențial pentru libido și pentru erecție. Consumat excesiv, alcoolul scade excitarea sexuală, reduce intensitatea orgasmului și crește dificultatea de a ejacula.

Alcoolismul și sexul

În cazul bărbaților…
– Majoritatea bărbaților alcoolici suferă de probleme serioase de potență, disfuncția erectila (impotența) fiind foarte comună în rândul acestora.
– Alcoolul cauzează probleme de erecție pentru că împiedică închiderea vaselor de sânge de la nivelul penisului, nepermițându-i acestuia să rămână erect.
– Efectele psihologice ale alcoolismului au, de asemenea, un impact negativ asupra vieții sexuale a bărbaților.

În cazul femeilor…
– Dorința sexuală este mult diminuată, iar capacitatea de excitare în timpul actului sexual scade dramatic, la fel și capacitatea de a atinge orgasmul.
– Femeile care suferă de alcoolism au probleme psihologice majore, care le afectează serios viața sexuală.
– Problemele legate de ciclul menstrual sunt foarte comune în rândul femeilor alcoolice, iar problemele de la nivelul ficatului (cauzate de alcool) pot duce la schimbări și dereglări hormonale, care afecteaza libidoul și toate funcțiile sexuale în general.
– În cazuri extreme, au loc schimbări fiziologice ireversibile precum atrofia vaginală și a ovarelor.

Un studiu realizat de McKinley Health Center în colaborare cu Universitatea din Illinois a scos la iveală și alte modalități prin care alcoolul ne afectează viața sexuală și sănătatea:
– Până la o treime dintre bărbați și femei au spus că au avut contacte sexuale neprotejate pe fondul consumului de alcool.
– Aproape 80% dintre bărbații și femeile chestionate au spus că nu și-au facut niciun fel de griji în privința bolilor cu transmitere sexuală, pe fondul consumului de alcool si al relatiilor sexuale ocazionale.
– Aproape jumătate dintre cei care au făcut sex sub influența alcoolului spun că regretă această decizie.
– Tinerii care consumă alcool în exces au un risc cu până la de 7 ori mai mare să facă sex neprotejat decât cei care nu consumă alcool.
– Tinerii care consumă alcool în exces prezintă un risc de două ori mai mare să se implice în sex cu parteneri multipli (crescând, astfel, considerabil riscul de a contracta o boală cu transmitere sexuală).
– Consumul excesiv de alcool afectează sistemul imunitar și, deci, capacitatea organismului de a lupta cu bolile cu transmitere sexuală.
– Aproximativ 50% dintre violuri se intampla pe fondul consumului de alcool.